În 2003 am fost la Veneția. Era un decembrie înghețat, între Crăciun și Anul Nou, cu un cer de un albastru incredibil și un soare strălucitor. Mă mișcam mai greu decât de obicei, căci îl purtam și pe Ironman cu mine, dar eram hotărâtă să văd tot orașul într-o singură zi. Ceea ce am și făcut, fără să țin cont că aveam burta la gură. Cred că a fost și ultimul moment în care am crezut că fericirea absolută există și că e toată a numai a mea. N-am vrut să văd orașul pentru carnaval, oricum nu era sezonul, nici pentru muzee, deși le-am bifat, iar gondolele nu mă pasionau.…