Melancolie, poezie și o cafea

Teoria umorilor, un sistem chimic ce reglează organismul uman, își are originea în vechea medicină egipteană sau în Mesopotamia, nu e foarte clar. Ea a fost însă sistematizată de către vechii greci, sau, mai precis, de către Empedocle, deși, meritul merge, de obicei, către Hippocrate. Apropo, să știți că pe insula părintelui medicinei, nici în secolul XXI, spitalul nu are ecograf.

Ca să nu ne lungim, melancolia vine din μέλαινα χολή (melaina kholé), căci depresia era atribuită unui exces de bilă neagră. La fel și cancerul. Dar să uităm asta.

Cu bila neagră erau asociate toamna, vârsta adultă, pământul, noțiunile de rece și uscat. Adevărul e că, dacă vă uitați vreodată la o persoană melancolică, ea nu varsă lacrimi, nu arde în flăcările pasiunii, doar se usucă de un dor fără sfârșit. Asta e teoria.

Practica însă e cu totul altceva. De exemplu, eu, acum, mă uit melancolic la filtrul meu de cafea care a decis ieri să-și dea obștescul sfârșit, la doar câteva luni după ce l-am luat. Cel vechi, aceeași marcă și același model, m-a așteptat cu cafea caldă în fiecare dimineață vreme de vreo câțiva ani. Probabil că gama de trăiri ar fi fost cu totul alta, mai ales că tot ieri și-au luat rămas bun de la mine fulia alternatorului, o curea și niște rulmenți, iar azi, oamenii de la Un teatru mi-au trimis de vreo trei ori biletele până să le primesc o dată. Noroc cu parfumul, că aici voiam să ajung.

Se pare că, după nenumărate încercări și tot atâtea eșecuri, am dat peste un parfum de la Les Liquides Imaginaires care a intrat direct în top 3 parfumuri preferate. Numele lui este, evident, Melancolia.

Și, deși parfumul miroase a mentă, a lemongrass și a dafin, purtate pe o adiere de mosc, numai bune să sugereze un poet îndrăgostit ce-și urmărește muza de la adăpostul unei tufe de dafin, pe mine m-a dus cu gândul la o poezie a unui poet contemporan din Honduras: Ruben Izaguirre Fiallos.

Mala memoria

No recuerdo
este lunar
que hoy
aparece en uno de mis brazos.

Estuve tomando café, ayer, hasta muy tarde.
Y quizá sea eso: un pequeño náufrago de café
que no pudo llegar hasta mis labios.

Mañana, lo interrogaré más despacio:
de qué planeta vino,
quién lo trajo,
que busca en mí;
si sabe algo de poesía
o conoce sobre las bellas artes;
si está aquí de vacaciones
o piensa quedarse.

Pierderi de memorie

Nu-mi amintesc
alunița aceasta,
care, azi,
a apărut pe una dintre mâinile mele.

Ieri, până târziu, am băut cafea.
Poate că asta e: un mic naufragiu al cafelei
care nu a putut să-mi ajungă până la buze.

Mâine, o voi întreba mai pe îndelete:
de pe ce planetă a venit,
cine a adus-o
ce caută în mine;
dacă știe ceva despre poezie
sau se pricepe la artă;
dacă e aici în vacanță
sau are de gând să rămână.

Se pare că melancolia mea (care nu e nostalgie și nici tristețe sau furie) rămâne atârnată de filtrul ăla nenorocit, care nu mai vrea să funcționeze. Dar trebuie să recunoașteți că poezia e bună! (Traducerea îmi aparține, iar poezia nu poate fi distribuită în afara blogului fără acordul autorului.)