Christine și prietena mea

Christine e cel de-al treilea parfum al casei Menage a Trois. Al treilea, pentru că asta e ordinea în care le-am încercat. Despre Anne și Giovanni v-am povestit deja.

Ei, bine, parfumul ăsta mi-a salvat ziua. Cumva, a reprodus la o scară mai mică ceea ce a făcut pentru mine o prietenă obsedată de parfumuri.

Parfumul

Creat tot de Flavius Călaj, care, după textul de ieri, nu știu dacă mai vorbește cu mine (asta e o glumă, nu mă luați în serios), intră la categoria grea. Ori îl iubești, ori îl urăști. Dar sigur nu ai cum trece neobservat cu el.

Piramida olfactivă are în vârf note de portocală roșie, prună, pară și cardamom, la mijloc, trandafir, note condimentate, violetă și cardamom, iar la bază vetiver de Haiti, ambergris, vanilie, castoreum, pielărie și boabe de tonka.

Prietena

Să știți că pe ea n-am întrebat-o dacă suntem prietene. Doar am presupus. Sau, ca să fiu corectă, am tras niște concluzii pe baza faptelor.

Ne-am cunoscut pe la prima mea recenzie pe un grup de obsedați. Cică i-ar fi plăcut atât de mult cum scriu, că s-a gândit să mă aprovizioneze cu material de studiu. M-a anunțat și a executat. Deși nu ne întâlnisem niciodată și vorbisem fix cinci minute pe internet.

Inițial, mi-am zis că e nebună și bate câmpii. Mi-am retras rapid gândurile când Cel Mare și partenerul ei s-au văzut ca să preia/predea cutia cu minuni. Dar tot eram ușor speriată, pentru că, din pozele pe care le vedeam, aveam de-a face cu o persoană foarte dură, aproape înspăimântătoare și deloc convențională. Recunosc, o parte dintre recenzii le-am scris de frică. Repede, să nu se supere, că mă mănâncă cu fulgi cu tot. Și asta m-a salvat într-o perioadă dificilă, căci mi-a dat un scop creativ. Și nu e puțin lucru.

Ne-am întâlnit în realitate niște multe luni mai târziu. Și am constatat că, dincolo de armura aia care se vede în poze și de impresia că dacă încapi pe mâna ei nu mai ai scăpare. se ascunde un om de o sensibilitate și de o delicatețe pe care mi-e greu să le descriu. O să pară că o perii, dar mulți dintre cei care mă citesc o cunosc personal și știu că doar spun lucrurilor pe nume.

Are și niște defecte, ca să știți. Are prea multă încredere în oameni și prea puțină în ea. Ah, și adoră niște parfumuri pe care eu nu le suport!

Cam așa și cu Christine azi. M-am dat cu el după ce testasem un parfum floral care trebuia să miroasă a zambile. Ceva delicat și sintetic până la cer și înapoi. Pur și simplu mă lua somnul de la el, iar eu aveam treabă.

Am fost șocată. Castoreumul m-a izbit în plin și m-am trezit brusc. Cred că mi-am și speriat colegii de cât elan căpătasem. Temporar m-am ales și cu o mică durere de cap, dar s-a dus rapid, că n-a reușit să țină pasul cu mine.

Irisul, despre care credeam, pe baza experiențelor anterioare, că va fi nasol, a dat o notă elegantă parfumului. Iar când au apărut și notele de piele, mult mai târziu, Christine s-a transformat din aroma pe care o percepusem ca agresivă și greu de suportat, în ceva special.

Sunt convinsă că i-a șocat pe cei cu care m-am întâlnit azi, cam cum face și prietena mea. Dar asta a fost la prima vedere. Am suficientă experiență ca să știu când parfumul cu care mă dau îi intrigă pe cei din jur și când îi supără. Azi, doar i-a intrigat.

Concluzia

Christine ar trebui să fie rebotezat după prietena mea. Pentru că îi seamănă perfect. Agresiv în aparență, dar foarte special când reușești să îl cunoști. Iar dacă mai ajungi și să-l înțelegi…

P.S. Dacă vă întâlniți vreodată cu mine și cu prietena mea, nu vă lăsați păcăliți. Ea e cea drăguță. Important e că amândurora ne plac măslinele pane. Și parfumurile.