Familia Ajmal. Rebelul cu suflet de poet – Patchouli Wood
Când am primit mostra de Patchouli Wood mă așteptam să dau peste băiatul rău al familiei, motociclistul îmbrăcat în piele, care-și pune picioarele pe masă și-i bate apropouri obscene mătușii pioase sub privirile îngăduitoare ale Lepei Brena.
Nici vorbă de așa ceva. Băiatul ăsta e cel la care au visat cândva toate femeile (inclusiv eu) după ce s-au uitat la filmele cu James Dean: un rebel cu suflet de poet.
Unde tăticul lor, Amber Wood, se face remarcat imediat ce intră în cameră, lui îi simți prezența mai degrabă ca o umbră ce trece peste lucruri. Se vrea dur și rebel, dar are ceva dulce, ca trecerea de la adolescență la independența vârstei adulte, lin, fără să-ți dai seama. Azi ești cel mai tare din parcare și te scoli într-o dimineață întrebându-te ce faci cu viața ta.
Nu e rebelul tâmpițel, fără cauză, care face scandal doar pentru că are nevoie de validare. E puștiul cool, cu motocicletă și geacă de piele, care însă e beton la matematică și economie. Cel care are ascuns în dulap un costum scump pe care-l va scoate de acolo când se va duce să-și ridice medalia Fields. Și, care, uneori, scrie și poezii. Iar vărul mai bizar îl ia drept model.
Ați auzit vreodată termenul Gauche caviar? E un termen peiorativ pentru cineva care pretinde că e socialist în timp ce are un stil de viață ce contrazice valorile pe care le promovează. Englezii au Champagne Socialist, americanii Limousine Liberal, nemții Salonkommunist, argentinienii zurdo con osde. Prima dată când am auzit despre Gauche Caviar a fost acum 20 de ani și era legat de cântărețul Manu Chao, care provine dintr-o familie intelectuală cu posibilități, dar care promovează idei de stânga. Nici măcar nu e primul, Jacques Brel a fost înaintea lui. Eu nu găsesc nimic peiorativ în el, mai ales dacă implică și niște poezie.
O să vă las să vă gândiți la parfumul ăsta cu reinterpretarea lui Manu Chao pentru La valse à mille temps al lui Brel.
C’est la vie, c’est la vie,
C’est la vie d’aujourd’hui,
C’est la Valse à sale temps,
Qui vous lâche qui vous prend.
C’est la vie, c’est la vie,
Qui dit non, qui dit oui,
C’est la Valse à sale temps,
Reine des emmerdements.
C’est la vie, c’est la vie,
C’est la vie d’aujourd’hui,
C’est la Valse à sale temps,
Des enfants du Paradis.
Și, într-un mic act de rebeliune, nici n-o să vi-l traduc. Căci ar presupune o trădare a poeziei. Și mie nu-mi dă nimeni nicio medalie, chiar dacă miros ca și cum aș merita una.
