Crăciun Sin Poetry

În Ajunul Crăciunului am pus mâna pe Sin Poetry de la Testament London. Mi s-a părut foarte potrivit, pentru că în mintea mea, la prima vedere, printr-un transfer lingvistic între engleză și spaniolă (sau o scăpare freudiană), numele se traducea ca „Fără poezie”.

Sin Poetry

Mostra pe care o am este versiunea din 2018. Este mult mai complexă și foarte diferită de cea lansată în 2023. Nu știu cine este creatorul ei și nici nu mi-am bătut capul să caut.

În deschidere se revarsă asupra ta (câtă poezie) o mulțime de condimente: piper negru și roșu, chimion, cimbru și scorțișoară, susținute de ceva lămâie. E picant, e plin de energia pe care o ai când anticipezi un moment plăcut.

În scurt timp, mult prea scurt aș zice, apare o tămâie destul de simpatică, deloc greoaie. E drept că o ajută și notele de cedru și vetiver. Tămâia persistă cel mai mult, adică aproape două ore. Pe lângă ea mai apar treptat ambra, moscul, cashmeranul și un vag iz de labdanum.

Sin Poetry nu are nimic spectaculos, nimic păcătos (ca să rămânem totuși la numele adevărat, nu la cel imaginat de mine), nimic poetic. Ar putea fi orice parfum cu condimente, tămâie și o bază ambrat-pudrată. Singurul păcat pe care-l văd în el e prețul. Nu știu cât era varianta pe care o am eu, dar nu cred că era cu mult mai ieftină decât cea actuală, care costă 290 de lire. Vorbim de o sticlă de 65 ml. Ceea ce mă trimit cu gândul la…

Crăciun

Nu știu de ce, sărbătoarea asta nu m-a captivat nici măcar în copilăria mică. Împodobitul bradului a fost un coșmar încă de la prima amintire și așa a rămas până acum.

În vremurile îndepărtate mă salva bunicul, care mă lăsa să sar pe canapea și să-i spun tot ce-mi trecea prin minte, cât timp punea el globurile.

Ceva mai târziu am convins-o pe soră-mea că e o mare onoare să faci asta și a preluat ea întreaga responsabilitate. Cum pare să îi placă, n-o să-i răpesc niciodată această bucurie.

Pe repede înainte, am fost din nou salvată de fosta mea soacră care m-a cadorisit cu un brăduț cu fibră optică. Îl scoteai din cutie, îl scuturai puțin, îl băgai în priză și… gata, venea Crăciunul! Unul oribil și kitchos precum reclamele de sezon, dar mă conform normelor social acceptate.

Primul brad împodobit cu oarece bucurie a fost prin 2012, când încercam să-i ofer lui Ironman un dram de normalitate după câteva luni dificile. Nu-i bai, că l-a rezolvat, vânând cu un mop papagalul scăpat din colivie. Am revenit la plastic și fibră optică. Doar pentru scurt timp, căci bradul s-a făcut nevăzut pe traseul București-Brașov, când ne-am mutat.

Ultimul brad a apărut în viața mea în 2020 când, Cel Mare, neștiind cu cine are de-a face și găsind ornamentele din 2012, și-a imaginat că suntem fani ai genului și a luat brad. L-a împodobit și despodobit singur. De la mine a primit numai cuvinte ce nu pot fi prezentate public, iar de la Ironman nici măcar o privire spre opera lui de artă. După ce l-a demontat, în prima săptămână din ianuarie, a recunoscut în sfârșit că nu-i place să împodobească bradul. Ca urmare, am decretat în consiliul familial că nici n-o mai facem vreodată.

Epilog

De Crăciun plus Revelion fugim de acasă. Nu mergem la mese, nu gătim altceva decât în timpul anului și, mai ales, nu ne bucurăm de iarnă. Cumpărăm cadouri pentru apropiați, dar nu neapărat și pentru noi. Căci le apreciem mai mult pe cele făcute fără motiv. Nimic nu bate: am văzut ceva ce m-a făcut să mă gândesc la tine/am crezut că o să te bucure și ți l-am luat.

Concluzia

Anul ăsta stăm toți trei în sunete de bormașină de la vecinul de dedesubt care-și renovează apartamentul. Suntem la cealaltă casă, suficient de departe ca să nu putem onora invitațiile de sezon, dar în mediul nostru ca să putem avea zile obișnuite. Nimic spectaculos, nimic ieșit din comun, dar totuși plăcut, ca o mostră gratuită de Sin Poetry. Practic, ceva de care te poți bucura fără să-ți plângă portofelul. Și nu, nu suntem zgârciți, doar nu găsim poezia în toată nebunia de sezon.