Contre Pouvoir și fotocopiatorul

Contre Pouvoir este un parfum al casei Brecourt. Fotocopiatorul, îndeobște numit xerox, este mașinăria aia care probabil i-a determinat pe unii să-și spună Rage Against The Machine. Evident, acesta nu este un text serios și nici măcar informativ. Este o simplă poveste (reală) de final de an.

Parfumul

Lansat în 2010, Contre Pouvoir, creația lui Emilie Bouge, este inspirat de un club masculin din Paris. La vârf are note de bergamotă, grapefruit și cardamom. La mijloc găsim lemn dulce și tămâie, iar la bază, vetiver, ambroxan, tutun și meliloti.

E un parfum care debutează energic, condimentat și plin de viață, apoi devine cuminte ca un săpun corect care curăță inclusiv petele de pe conștiință/C.V.

Nu are nimic din ceea ce mă așteptam. Mă duce cu gândul la cartea lui James Holloway, Change the world without taking power, care ne sugerează că putem lupta împotriva puterii fără să o preluăm, ci prin acte zilnice de rezistență. În cazul ăsta, probabil, făcând duș de trei ori pe zi, că altă idee nu-mi vine. Sau nefăcând nimic, căci asta i se reproșează lui Holloway, îndemnul la neimplicare politică.

Fotocopiatorul

M-am dat cu parfumul apoi am auzit gălăgie pe stradă și am ieșit la geam. În cartierul în care am „casa” de vacanță (de vreo 20 de ani) nu prea au fost turiști, căci nu e central, nu are cluburi sau restaurante și nici măcar prea multe spații de cazare, fiind un cartier al localnicilor, prea săraci să-și permită apartamente pe care să le închirieze. Îi cam cunosc pe toți, așa că știu ce zic.

Sub geamul meu, circa 25 de adolescenți, convinși că împărățesc pământul pe banii părinților și pe baza codului penal care nu-i incriminează decât după o anumită vârstă, făceau scandal și dezastru, așa cum făceam și noi la vârsta lor. Adică, nu știu voi, dar eu fix așa făceam, deși erau alte vremuri.

L-am informat pe Cel Mare despre această coincidență iar el m-a invitat la cumpărături, ca să-mi arate că Rage Against The Machine lupta împotriva unui fotocopiator care blocase hârtia. Și că scandalagiii sunt doar niște copilași educați.

Până am ajuns jos de la etajul 4, elanul condimentat devenise săpunel, iar elanul adolescenților plini de spirit războinic (la adresa vecinului de 80 de ani) se transformase în:

– Mă scuzați doamnă! Vă rog, pot să trec în fața dvs. că am doar un suc?

I-am lăsat să treacă și pe ăia care aveau mai mult de o sticlă cu suc. Și am văzut ceva ce eu nu am avut. Un calcul realist al situației.

– Nu mai luăm și sticla asta că nu ne încadrăm în bani. Venim mai târziu dacă ne mai trebuie. Lasă cutia aia, două fripturi de persoană sunt suficiente.

Concluzia

Dacă încă vă întrebați unde e fotocopiatorul, n-o mai faceți, a fost doar un pretext, numit pompos, acum, clickbait. Ce voiam să zic e că nu orice lucru numit revoluționar e chiar o revoluție. Unele dintre aceste lucruri sunt, de fapt, convenții general acceptate. Așa cum nici adolescenții de azi nu sunt niște monștri. Și asta nu e chiar atât de rău. Dar nici spectaculos nu e. Cum nu e nici parfumul ăsta.