Iarbă și incendii

Am o prietenă care-mi spune că îmi place să mă las fermecată. Sună poetic, ce-i drept, dar e doar o formă elegantă de a-mi sugera că mă las ușor prostită. Din păcate, nu o pot contrazice.

De data asta m-am lăsat vrăjită de hype-ul din jurul creațiilor My Geisha și m-am dus direct la Cannabis. Mi-am zis că probabil n-o să ajung high, dar măcar o să miros iarbă. Din aia din parc, nu din aia ilegală. Ca să nu bat drumul doar pentru 5 ml, m-am băgat și la un Dark Vanilla de la Montale, că are așa o aromă de fum și nuci și vanilie.

Dar, să trec la subiect:

Plec să le iau cu celălalt adult din casă. Era un frig zdravăn, dar cică avea chef de plimbare. Aiurea, voia să fie pregătit pentru ce-l așteaptă. Iau flacoanele le bag în buzunar și încerc să le ignor și să nu le testez pe loc. Am rezistat de la Obor până la intersecția cu Ferdinand. Pentru cine nu știe Bucureștiul, două stații de autobuz, în pas alert, cam 7 minute. Ei, și la Ferdinand, omul meu se oprește să-și verifice mailul, că primise un mesaj important. Mă întorc cu spatele și scot sticlele, că mă ardeau deja la mâini, și puf, puf, una pe o încheietură, cealaltă pe alta. Frig, deci nu se prinde nimeni. Cum mailul era cu adevărat important, grăbim pasul spre casă și încep să transpir. Simțeam eu așa, că aerul proaspăt parcă nu mai e la fel de proaspăt, dar tăceam mâlc și înfundam mâinile mai tare în buzunare. La un moment dat, omul începe să se uite în jur, că tocmai treceam pe lângă o construcție abandonată și zice:

– Ce naiba or fi făcut aici, că pute a grajd.

– Ei, probabil au aruncat gunoaie. Hai mai repede să nu pierzi comanda.

Ajungem acasă, el se repede la magazin și eu în bloc, că poate am timp să mă spăl până vine. Aiurea, În scară, era vecina pensionară cu chef de vorbă. Una din cele 30 din bloc, că așa am eu baftă.

– Nu vă supărați cât am la întreținere?

– Stați să scot ochelarii, să mă uit. Mare greșeală, căci a presupus să scot și o mână din buzunar. În traseul ei spre geantă și apoi spre nasul meu, cu ochelarii atât de necesari, nu-mi dau seama ce dâre de Dark Vanilla lasă în urmă.

Și unde n-o văd pe vecină, că brusc capătă energie, face o piruetă spre ușă și zice:

– A luat foc coșul de gunoi!

Eu o întrebam la ce apartament mă uit, ea îi dădea înainte:

– Miroase a fum, sigur arde ceva!

– Nu arde nimic.

– Mai bine vă uitați în coșul de gunoi, că sigur au aruncat ăia de la trei o țigară aprinsă. Ca și cum ăia ar fi aruncat-o în coș și nu pe jos. Îi fac damblaua, o calmez că nu-i niciun incendiu și sprintez pe scări până acasă. Doar ce apuc să mă spăl pe mâna afumată că apare în ușa băii jumătatea mea.

– Ai încercat parfumul cu iarbă.

Aham, așa am făcut.

– Nu ți se pare că miroase a frunze de brusture? Se uită la mine într-o dungă, trage ușa de la baie și în timp ce ține ferm de clanță să nu pot ieși, mă întreabă senin:

– Înainte sau după ce te-ai șters cu ele…?

Și acesta este motivul pentru care toată luna ianuarie nu am cumpărat nimic. Căci a ținut de clanță până am promis că nu mai fac.