-
Green water – sirop de tuse și cauciucuri
Azi a fost cu Green Water de la Jacques Fath. Pentru că știam că n-o să am apă în prima parte a dimineții, m-am dat cu el abia pe la 11, când am fost sigură că, în caz de urgență, mă pot salva cu un duș. Varianta pe care am avut-o, că deja a făcut pași către altcineva, este cea din 2015, creată de Cecile Zarokian. Are bergamotă, neroli, clementină, portocală, mentă, busuioc, tarhon, cuișoare, chimion, mușchi, vetiver, mosc și ambergris. În materie de proiecție și persistență e ceea ce persoana care mi-a oferit-o numea „apă de castraveți”. Pe piele a rezistat cam o oră. Nici nu se uscase bine…
-
Scara Scoville și Mancera
Unul dintre lucrurile care mă pasionează la fel de mult ca parfumurile este Scara Scoville. Mă rog, ca să fiu mai specifică, mă pasionează ardeii iuți și vreau să testez cât mai mulți, iar iuțeala lor este măsurată în unități Scoville. Istoria În 1912 Wilbur Scoville pune bazele unui test organoleptic care să măsoară iuțeala ardeilor. O cantitate fixă de ardei iute este dizolvată în alcool pentru a extrage capsaicinoizii, care apoi sunt diluați într-o soluție de apă cu zahăr. Testul este extrem de subiectiv, dat fiind că măsurătorile se bazează pe degustarea acestei soluții de către oameni. Iar numărul receptorilor din gură și toleranța la iuțeală diferă de la…
-
5 parfumuri pe repede-înainte (partea a-II-a)
Nu-mi place să rămân datoare, așa că iată și partea a doua a parfumurilor Montale. V-am mai zis că uneori nu mă înțeleg nici eu pe mine. Cum ar fi în momentele în care testez parfumuri cu oud. Nu-mi place, nu mi se potrivește. Nu le luasem pentru mine, ci pentru sora mea care e mare fan, dar asta e, nu m-am putut abține. Am dat cu Oudrising. Mi-am amintit brusc de o excursie făcută acum mulți ani în Tunisia. Înainte de Primăvara Arabă, pe vremea când, în zonele nou construite, aproape orice balustradă, orice panou și orice stâlp de iluminat erau vopsite în mov, culoarea favorită a președintelui de…
-
5 parfumuri pe repede-înainte (partea I)
Pentru că îmi iubesc familia, am renunțat la scenariul cu croitorașul cel viteaz și am testat 5 (cinci) parfumuri Montale într-o singură zi. Singura certitudine e că iar vom fi singurii din bloc cu 30 de metri cubi de apă consumați într-o lună. Numai azi am risipit apă cât pentru un sfert din continentul african. Ah, nu e chiar singura, căci scriind asta a mai apărut una: Montale nu e pentru mine. Am început cu Montale Intense Cherry. Mi-am spus că nu are cum să fie prea rău. Vișine, bergamotă, trandafir, iasomie, etc. Am fost mahmură de vreo câteva ori în viața mea, dar numai de la vin sau bere,…
-
Iarbă și incendii
Am o prietenă care-mi spune că îmi place să mă las fermecată. Sună poetic, ce-i drept, dar e doar o formă elegantă de a-mi sugera că mă las ușor prostită. Din păcate, nu o pot contrazice. De data asta m-am lăsat vrăjită de hype-ul din jurul creațiilor My Geisha și m-am dus direct la Cannabis. Mi-am zis că probabil n-o să ajung high, dar măcar o să miros iarbă. Din aia din parc, nu din aia ilegală. Ca să nu bat drumul doar pentru 5 ml, m-am băgat și la un Dark Vanilla de la Montale, că are așa o aromă de fum și nuci și vanilie. Dar, să trec…














