Cum să te traumatizezi singură

Mi-a ieșit și de data asta. De luni de dimineață. Nu chiar la prima oră, că am avut inspirația sau neinspirația ca mai întâi să-i trimit pe băieți la treburile lor. După care m-am dat cu parfum. Și am înțeles de ce unele persoane lasă mereu ușa deschisă: ca nu cumva să moară singure în casă.

Secretions Magnifiques pe numele lui, parfumul făcut de Antoine Lie pentru casa Etat Libre d’Orange, este o capodoperă. Una ucigătoare. Nasul și stomacul meu s-au revoltat instant. M-am ținut tare, spunându-mi că după ce se vor duce notele de vârf va deveni, poate, suportabil. A fost greșeala vieții mele, căci și nasul și stomacul strigau după vasul toaletei proaspăt dat cu Domestos. A trebuit să le ascult, căci altfel riscam să nenorocesc tastatura și era pe inventar. M-am spălat de am dat jos straturi de piele, inutil, căci mirosul a rămas lipit de nasul meu într-un mod bizar și neplăcut, făcându-mă să icnesc cam la fiecare cinci minute.

Și atunci de ce spun că este o capodoperă? Pentru că îmi imaginez că trebuie să fie foarte dificil să faci ca un miros floral să reproducă mirosul sângelui și fricii dintr-un abator unde, după ce s-au tăiat porcii, a mai avut loc și o orgie sexuala. Practic, dacă împerechez Beauté du Diable cu Wild Python și Seminalis al lui Orto Parisi, SM este copilul lor mutant. Sau, dacă vreți, în loc de Alien versus Predator vă gândiți la un film în care cei doi întemeiază o familie și mai fac și un copil.

Mă pot gândi la multe întrebuințări pentru SM, în special dintre cele legate de un război chimic, dar în niciun caz nu implică o a doua pulverizare pe pielea mea.

Știți care este însă tragedia? Pentru mine e că jumătatea adultă a familiei declară că-i place, că tocmai s-a dat cu el. Iar copilul care e supărat pe mine a înhățat flaconul și a dispărut cu el în cameră cu textul: Eu am nasul înfundat post-covid, dar ție nu-ți place. Il aud cum îl fâsâie pe-acolo și mă gândesc că, la cum aerisește el, nu voi mai putea să văd ce face decât peste vreo doi ani. Dar, nu-i nimic, că nici ei nu scapă! Unul va dormi pe preș din seara asta, iar celălalt în aproximativ 20 de zile când face 18 ani și nu mă mai poate lua la ochi Protecția Copilului.

Acum, că ne-am lămurit ce e cu minunea asta, mă duc să sufăr puțin de PTSD și să mă pregătesc, că mâine încerc T-Rex.