Disclaimer și o dorință legată de un parfum nelansat

Încercând zilele acestea un parfum nou, încă nelansat, mi-am dat seama de ceva. Și anume că nu v-am explicat scopul acestui blog. Cu alte cuvinte, blogul nu are un disclaimer.

Pe grupurile de împătimiți se știe deja că nu sunt vreo mare specialistă și că nici nu am vreun nas atât de fin încât să facă diferența între cele țșpe mii de feluri de ambră sau de citrice. Era cazul să o lămuresc și aici.

Dacă vreți să aflați despre diferența dintre ambră și ambrarome e cazul să căutați în altă parte. Dacă vreți să știți exact ce note predomină în parfumul care vă place, la fel.

Aici o să găsiți doar experiențele unui om obișnuit care încearcă parfumuri și impresiile celor apropiați lui. La fel de needucați ca și el. Uneori, profit de ocazie să mai bag între un neroli și o iasomie și niscai informații pe care eu le consider importante pentru cultura generală. Alteori, mă mulțumesc să fac haz de tot ce-mi pică în mână.

Eu nu mă iau foarte în serios, deși, evident, visez să mă trezesc într-o bună zi mare expert. Să mă trezesc am zis, nu să muncesc pentru asta. Chiar dacă, prin prisma celor peste 300 de parfumuri încercate de când am început să scriu, uneori o mai și nimeresc, semn că am muncit măcar puțin.

Nu vă imaginați nici că am acasă sute de sticle întregi de parfumuri. N-am câștigat la loto. Și chiar dacă aș câștiga, aș folosi banii pentru călătorii. Am însă sute de sticluțe minuscule, pe care le-am primit de la oameni pe care am reușit să-i conving că fac ceva bun și onest sau pe care le-am cumpărat. Căci, da, poți cumpăra parfumuri și la mililitru.

Indiferent de unde a ajuns parfumul la mine, de la un prieten sau de la creatorul lui, n-am scris niciodată altceva decât am simțit. Că a fost bine sau că a fost rău. Știu eu pe cineva căruia i-am cam desființat parfumurile, dar de la care am primit minunea despre care o să povestesc în continuare, plus altele despre care o să fac vorbire când le-o veni rândul.

Ca să fie clar, n-am crezut niciodată că există parfumuri pe care trebuie musai să le aveți. Parfumul e o experiență personală. O mulțime de factori intervin și decid dacă va fi o experiență bună sau rea. Nu e obligatoriu să aveți cutare sau cutare parfum. De cele mai multe ori, apa și săpunul sunt suficiente. Aici, ăla mare m-a contrazis. Cică parfumul e necesar. L-am ignorat, așa că reiau… Parfumul e un lux și ca orice lux intră la capitolul dorințe, nu necesități. Chiar și pentru mine, care scriu despre ele. Dacă n-aș avea parfumuri aș scrie probabil despre legătura ofilită de pătrunjel, care trage să moară în frigiderul meu.

După această deschidere plângăcioasă și justificativă, să trecem la parfum.

Am primit un decant pe care scria Nou 2023. Între câteva altele, pe care chiar le așteptam. Evident că n-am rezistat și l-am pufăit primul. Și mi-am amintit un text scris acum ceva vreme. Am întrebat ce parfum e, că mie îmi amintește de X.

Mi s-a răspuns că există o notă, pe care eu n-o simțeam, care mă poate duce cu gândul la ăla. Și că mai există și niște fructe de pădure pe acolo. Cu alte cuvinte, am dat-o de gard. Mai ales că nici n-am avut suficientă răbdare încât să trec prin toată piramida olfactivă. Că așa sunt eu, repezită.

Bine, bine, cum îl cheamă, cine-l scoate? Răspunsul a fost că nu se știe. Vă zic, a fost mai frustrant decât atunci când termini primul sezon al unui serial și afli că mai ai de așteptat un an până la următorul sezon.

Deși mă declar deschisă la orice, mi-e din ce în ce mai clar că am parfumurile mele preferate. Metalice, verzi, vanilate, condimentate, marine, aparent îmi plac destule. Nu mă împac deloc cu florile albe și aldehidele sau trandafirii. Gurmandele, că e vorba de slăninuță sau prăjituri, mă cam lasă indiferentă sau mă amuză.

Există însă acele mirosuri care ne duc întotdeauna într-un loc mai bun, la momentul când ne-am simțit cel mai bine, mai iubiți și mai protejați în viața noastră. Iar pentru mine, locul ăsta e foarte departe și implică pauza cea mare, niște rulade cu gem de fructe de pădure și un ghiozdan din piele. Când lumea era în ordine și nu avea colțuri în care să te rănești. Cu mult înainte de a deveni o adolescentă rebelă cu părul verde de la albastru de metil sau un adult frustrat de prea multe obligații. Era chiar și înainte de zâna cea mică, venită să-mi ia locul în spațiul ăsta sigur sau să mă asasineze cu parfumurile ei preferate.

Iar parfumul ăsta, fără nume sau proprietar, m-a dus înapoi acolo. Și asta, deși eram în bucătăria mea și bombăneam că Mega nu mai aduce unul dintre ingredientele absolut necesare pentru ce găteam eu.

Și, în secunda doi, am anulat tot ce gândisem mai devreme și mi-am zis cu voce tare, că așa vorbesc eu cu mine:

– Trebuie să-l am! Nu e un lux, e o necesitate.

Cel mare, obișnuit să-mi răspundă și să mă ia în serios chiar și când vorbesc singură, intervine sec:

– Iar nu știi ce vrei!

– Ba știu! Parfumul ăsta!

– Nu știi, că nu știi cum îl cheamă și al cui e!

– Nu contează! Trebuie! A strigat, revoltat, copilul meu interior.

– Bine, bine, când se lansează mergem să-l luăm!

Vă jur că după aia a zis și:

– Contez pe baba ta interioară ca până la lansare să uite de el.

Dar el neagă cu vehemență. Și eu mă simt prea bine ca să-l strâng de gât pentru această abominație.

Dacă vreodată vă trebuie un parfum sau orice alt obiect care reprezintă o dorință și nu o necesitate, închideți puțin ochii și analizați de ce. Care e locul sau momentul în care vă transportă. Pe cine vă evocă? De ce îl vreți atât de tare? Și după ce ați răspuns la aceste întrebări, duceți-vă și îndepliniți-vă dorința. Și nu lăsați pe nimeni să vă spună că nu vă trebuie sau că nu vă pricepeți. În fond, doar voi sunteți specialiști în viața voastră!