Ultima licornă

Romanul lui Peter S Beagle a fost publicat în 1968 și este depre un unicorn, o licornă, că sună mai poetic și, oricum, personajul e de genul feminin, care află că e ultima din specia ei și pleacă să descopere ce s-a întâmplat cu ceilalți. În română, romanul a apărut la editura Polirom, în traducerea de excepție (și știu ce spun) a lui Mircea Ivănescu.

Romanul ăsta e un balsam pentru suflet. E plin de poezie, iar transformarea licornei într-o femeie, care devine brusc conștientă că este muritoare are atâtea semnificații că ar fi păcat să vi-l povestesc. Să fiți atenți la fluture și la Taurul Roșu, două personaje care vă oferă mai multe simboluri decât toate celelalte la un loc. Mai multe chiar decât Prințul Lir, care și-a ales numele dintre toate cuvintele de o silabă, și a sfârșit cu un nume de zeu celtic, ca o aluzie la Shakespeare.

Blanche Bête de la Liquides Imaginaires m-a dus cu gândul la povestea asta, tumultoasă ca spuma laptelui care dă în foc, blândă ca un bebeluș ce a supt prima dată și zâmbește înainte să știe ce-i zâmbetul.

Cu un miros lactonic, ușor pudrat, în care eu n-am simțit tuberoza, deși e listată, e parfumul pe care-l voi purta de câte ori vreau să-mi fie cald și bine și nu-s dispusă să împărtășesc cu nimeni experiența asta. E ca o experiență care te mișcă până la lacrimi, dar pe care ți-e jenă să o împarți cu ceilalți, căci nu știi cum vor reacționa la ea.

Cel mare mi-a zis că:

-Hmmm, miroase a bebeluși?

M-am abținut să-l întreb de unde știe cum miros bebelușii, sau ce imagine idilică are despre ei. Căci din amintirile mele de acum aproape 20 de ani, bebelușii miros a eructații și a caca și nu e nimic plăcut în asta.

Cu siguranță nu vă spuneam povestea, dacă nu m-ar fi mâncat undeva să iau în teste un aspirator care cred că a fost proiectat de NASA să ne ducă pe lună. De două ore învârt la piese, îi fac poze și cer să fiu salvată. Iar inginerul casei, aka „Cel mare”, nu mă salvează, că are de muncă. Așa că am lăsat fabuloasa sculă în mijlocul holului și m-am dat cu Blanche Bête. M-am așezat în vârful patului și încerc să-mi amintesc povestea și în același timp să ignor persoana care m-a lăsat fără prețiosul exemplar al cărții.

Probabil că aș fi visat cu ochii deschiși, până poimâine, la licorne și la spuma mării, dar am avut noroc cu Ironman, care m-a anunțat pe internet că el nu vine acasă până nu scap de înfiorătoarea sculă cu care ar putea fi pus să facă curat, nu contează câți unicorni îi promit.

Așa că acum scriu povești efemere și mă dau cu parfum, că atât mi-a mai rămas.