Un parfum care nu trece neobservat

Orice fanatic al parfumurilor își dorește unul care să nu-l lase să treacă neobservat. Eu l-am găsit. Dar asta nu e neapărat de bine. Să vedeți…

Baia în apă sfințită mi-a dat un curaj nebănuit. Așa că după ce mi-am luat primele mostre pe anul ăsta, mi-am întrerupt două minute programul ca să mă dau cu una dintre ele. Nu prea țineam minte ce mi-am luat, așa că nici nu se punea problema să-mi amintesc a ce ar trebui să miroasă fiecare. Pur și simplu am luat-o pe prima care mi-a picat în mână: Hyde de la Hiram Green.

M-am dat și m-am urcat în tramvai, ca să ajung la magazinul de unde trebuia să cumpăr chestii ca să-i alimentez pe cei de-acasă. Oricât ar fi de enervanți și oricât i-aș amenința, nu-i pot totuși lăsa să moară de foame. Sau așa credeam până azi. Și, cum mă bălăngăneam eu în ritmul șinelor rupte de pe Șoseaua Pantelimon, aud lângă mine o discuție care mi-a atras atenția:

– Maica Domnului, când se urcă un cerșetor din ăsta în tramvai, îl împute pe tot.

– Da, și cum ăștia nu le spală cu anii. E scârbos.

– Să știi că așa mirosea și Vasile după ce l-a părăsit Tanța. Stătea cu toți bețivii și mirosea veșnic a fum…

N-am auzit și restul, că am coborât. Bietul Vasile, oare de ce l-o fi părăsit Tanța? Mă rog, nu era problema mea și nici nu scoteam o bârfă bună, așa că m-am amestecat în marea de pensionari de la magazin și mi-am văzut de treabă. În ciuda faptului că era aglomerat am reușit să termin în timp record. Abia la casă mi-am dat seama și de ce. Ați auzit voi cum s-au despărțit apele în fața lui Moise? Ei bine, așa se despărțeau pensionarii în fața mea… Probabil de la alura mea războinică și de la pasul hotărât, mi-am zis.

La casă, în spatele meu, niște greci. Acum, ca să fiu cinstită, greaca mea se limitează la cantitatea de zahăr din cafele și la meniuri, dar limbajul semnelor rămâne universal. Și când trei din patru oameni își fac vânt cu palma în dreptul nasului și trec pe lângă coadă, ca să aștepte la geam, e semn rău indiferent dacă vorbești sau nu limba.

– Bună ziua, o salut eu politicoasă pe casieră.

– Bună ziua! Fată, nu știu ce naiba pute aici, dar pute rău…

Mi-a luat o secundă să procesez că, după salut, casiera se întorsese la conversația pe care o purta în cască. Și m-au apucat transpirațiile. Ceea ce nu e o idee bună când ești dat cu parfum… Mă rog, am plătit, am ignorat grecii și casiera și am ajuns acasă. Ăla mare era plecat să înregistreze un copil pe la o stare civilă (nu al nostru, evident), Ironman cică învăța, adică se uita la o altă chestie cu exorcizări, marota lui cea mai recentă.

– Ce faci, copile?

– Învăț! A ce puți? Bine că nu mai vine popa și azi, că îți turna direct găleata în cap!

– Vorbește frumos, că te altoiesc! Am mai apucat să-l ameninț, inutil de altfel, înainte să închidă ușa de la dormitor cu cheia.

Ce să vă zic? M-am mirosit și mi-am dat seama că, exact ca în poveste, toată lumea avea dreptate. Miroseam a gaze de eșapament (a frunze arse zice cineva mai priceput ca mine) și a ceva animalic Cumva, dacă parfumurile Zoologist, T-Rex și Civet, ar fi avut un copil, copilul ăsta ar fi semănat cu Hyde. Fum, pielărie, animalic. N-am simțit nici citricele și nici mușchiul. Recunosc, m-am mai dat de două ori cu el, că mi s-a părut interesant, plus că dispărea destul de repede de pe pielea mea. La ultima aplicare, apare și cel mare. Se uită cruciș la mine și mă întreabă senin:

– Unde ziceai că ai fost?

– După parfumuri și la magazin.

– Și te-ai dat cu parfum înainte sau după?

– Înainte.

– Nasol. Sper că n-ai fost vizavi, că o să ne iasă vorbe că suntem nespălați.

– Adică put?

– Nu… Mda… Să nu te superi, dar miroși ca și cum ai fi făcut sex… Cu o țeavă de eșapament!

M-am supărat. Dar nu pentru asta, ci pentru că mi-a scăpat paharul din mână și am umplut bucătăria de cioburi.

Acum sunt amândoi închiși în același dormitor, iar eu îi pândesc să deschidă ușa și mă întreb de ce îi suport și cu ce-am greșit în viața asta de m-am ales cu ei. Și îmi dau seama că de asta au fost inventate parfumurile, ca să ne facă să suportăm mai ușor toate chestiile care nu ne convin. Așadar, de azi, am un nou slogan:

Cui nu-i place cum miros, o să moară de foame!

Da, știu, nu rimează, nu se potrivește, dar îl potrivesc eu cu mâna! Am zis!