Despre clone

Clonele sau replicile, numite uneori (în engleză) și dupes sunt inspirate de un parfum original și adesea au aproape același miros, aceeași rezistență și același siaj, dar la un preț mult mai mic. Ele au un alt nume și un ambalaj diferit față de parfumul original. Falsurile, pe de altă parte, încearcă să reproducă mai ales ambalajul și pot fi chiar periculoase pentru sănătatea noastră, deoarece ingredientele lor nu sunt controlate de nicio autoritate. Un parfum „original” care în magazin costă peste mia de lei, nu are cum să fie vândut de nimeni la o zecime de preț, indiferent de metoda prin care a fost procurat. Pe de altă parte, o clonă poate costa de 6-7 ori mai puțin decât parfumul care a inspirat-o. Dar, da, nu are același nume…

Acum, că am terminat cu teoria, să trecem la practică…  

Azi am ajuns la mall. Chestie care se întâmplă destul de rar, pentru că în general n-am trebuință de lucruri de pe acolo și oricum prefer să fac cumpărături online. L-am luat și pe cel mare cu mine, ca să nu mă plictisesc.

Cum era ora prânzului și nu era aglomerat am zis să intrăm și până la Zara să întrebăm ce valoare are cardul cadou pe care îl primise el de Crăciun. Nu de alta, dar să știm cât ne întindem cu cumpărăturile online. La casă, cineva tocmai termina de plătit, iar eu am profitat de ocazie să pun mâna pe o sticlă albastră și să mă dau cu parfum. N-am mai apucat însă să văd și ce scria pe ea. Am verificat cardul și am ieșit, căci tocmai îmi suna telefonul.

Pe când făceam restul cumpărăturilor, simt un miros familiar. Pfff, nici n-am apucat să văd a ce miroase chestia cu care m-am dat. Mă miros, mă extaziez și îi azvârl celui mare mâna sub nas.

– Oribil! Cu ce te-ai dat?

– Ăh, nu știu!

– Serios, miroase înfiorător. Eu credeam că vine de la raionul de pește, dar e de la tine.

– O să te las nemâncat!

– Oricum o să mor de foame că e aproape două, noi suntem în magazin și acasă nu avem gaze.

Mă rog, am mai bombănit pe rând până când am ieșit. Ce să vă spun, rezistență și siaj neașteptate pentru un astfel de parfum, că m-a dus acasă cu geamurile de la mașină deschise. Eu în extaz, el, nu prea, spre deloc.

Acasă, tot fără gaze, trântesc o salată și mă apuc să caut mostra de Black Sea de la Lorenzo Pazzaglia, cu care mi se părea mie că aduce parfumul de la Zara.  Dau un puf pe cealaltă mână și mă duc să-mi dea dreptate.

– Ăsta miroase bine!

Mă miros și constat că nu prea am cum să-l contrazic. Era oarecum diferit, mai lejer, mai acvatic. În cel de la Zara, algele erau mai pregnante încă de la început. Și rămâneau așa până la final.

Apare și Ironman care, mi-e greu să cred că citit ceva de Charles Jay Sykes, dar bombăne de vreo 3 zile că viața e nedreaptă.

– E nedrept că tu dai banii ca să puți așa și mai sunt și unii care te apreciază și pe mine nu mă apreciază nimeni că fac economie la apă. Hotărâți-vă odată dacă e ok sau nu să puți, că m-ați căpiat!

L-am băgat la colț cu Nietzsche, explicându-i că existența e lipsită de sens și de valoare, dar că trebuie să trecem prin ea. Dacă exploda și wc-ul din casă, am fi fost fix ca în Triunghiul tristeții, că mirosul de mare furtunoasă îl aveam deja.

Până la urmă, toată lumea a căzut de acord că ambele parfumuri miros la fel, odată ajunse la notele de mijloc, dar încă mai dezbatem asupra a ceea ce înseamnă să puți. Nu de alta, dar eu sigur o să put miros a alge în perioada următoare și nu vreau ca asta să fie o scuză pentru un adolescent nihilist care nu vrea să se spele.

Și nu, nu mă întrebați cum se numește parfumul-clonă de la Zara, că nu știu. Îmi voi epuiza mâine vizitele anuale la mall, special ca să aflu.