La fin du monde

Când am găsit prin cutia cu minuni La fin du monde de la Etat Libre d’Orange, m-am gândit automat la filmul cu același nume. Cel produs în 1931. Pentru cei interesați, aici îl puteți vedea integral. Apoi m-am dat cu parfumul și am realizat că aceste capodopere nu au nimic în comun.

Dar, să o iau cu începutul. Dacă ar fi să am un top al parfumierilor preferați, chestie care nu mi-a trecut prin minte până acum, Quentin Bisch ar fi pe primul loc. În fond, este „tatăl” lui Ganymede. La fin du monde este parfumul său de debut și se bazează pe o carte mai veche decât filmul la care mă gândeam eu. Cartea se numește La Fin Du Monde Filmée Par L’ange Notre Dame și a fost scrisă de Blaise Cendrars în 1919. Dacă vreți detalii despre poveste, găsiți destule pe net, nu mă apuc eu să v-o spun.

O să vă spun însă că parfumul ar trebui să miroasă a popcorn, a semințe de morcov, de susan, de chimen, a iris (rădăcină de iris), vetiver, santal, frezie și praf de pușcă. Cumva, ca și cum te-ai așeza la cinematograf să vezi sfârșitul lumii în 5D.

Din păcate, eu nu am simțit popcornul, ci doar notele telurice date de semințe, pentru ca mai apoi să fiu copleșită de eleganța notelor pudrate (al căror fan nu am fost până azi), pentru ca la final să rămân cu o notă metalică mai apropiată de cea a unor fiare contorsionate de o explozie, decât de praful de pușcă.

Sfârșitul lumii e o temă care a apărut înainte să fie menționată în Biblie, dar care a căpătat o importanță deosebită în Evul Mediu, când, după Războiul de 100 de ani, oamenii au încercat să găsească semnele prevestitoare ale acestuia.

Dacă vă imaginați însă că o astfel de căutare ține doar de epocile întunecate, vă înșelați. În decembrie 1983 New Museum din New York, inaugura expoziția The End of the World: Contamporary Visions of the Apocalypse. „Invenția bombei atomice, puterea sa devastatoare, care a devenit înfiorător de clară la Hiroshima și Nagasaki, a dat naștere unei conștientizări contemporane a Armaghedonului. Atât apropierea de un nou mileniu cât și de anul 1984, simbolul lumii sterile imaginate de Orwell în romanul său, au dat naștere unei neliniști și unei anxități în creștere. Care sunt efectele acestei conștientizări asupra societății în general și mai ales asupra culturii și artei? Care este rolul artei în epoca atomică? Este posibilă existența comentariilor relevante în epoca <<modei disperării>>?” spunea catalogul expoziției.

Aproape 40 de ani mai târziu de la această expoziție, după trei ani de când o pandemie și un război ne-au schimbat complet viața, ce mai înseamnă sfârșitul lumii? Sincer?! Habar nu am! Știu doar că, dacă vine, aș vrea să-l primesc cu eleganța dată de acest parfum.

N-o să-mi iau popcorn, dar o să-mi torn un pahar de șampanie de origine controlată, o să-mi pun cel mai moale pulover de cașmir și o să mă dau cu parfumul ăsta. Ca să pot ieși din scenă cu eleganța care mi-a lipsit în timpul vieții.

Cel mare care, citind peste umărul meu, ca de obicei, m-a adus cu picioarele pe pământ.

– Stai liniștită că, la cum te știu, o să ieși așa cum ai intrat: în pielea goală, plină de sânge și urlând injurii.

Cred că cita din cineva, dar nu-mi amintesc din cine.

Noroc că eram dată cu parfumul ăsta minunat. Ștând pe șezlongul meu imaginar, l-am privit peste un pahar imaginar și i-am zis duios, dar real:

-Ieși!