Covorul roșu. Opera Xerjoff.

Cine nu s-a visat vreodată pe covorul roșu?! Eu, una, recunosc că îmi imaginez adesea tot felul de scenarii în care sunt invitată pe un astfel de covor. Până să ajung acolo, fac ca un prieten francez cu care mâncam la începutul anilor 2000 pizza la o masă din vitrina unui fast food. De fiecare dată când eram baleiați (francez, da) de farurile unei mașini, își ducea mâinile la ochii și spunea:

– Fără poze, vă rog!

Am testat Opera de la Xerjoff. Un parfum menit să evoce luxul pur, ca toate cele din colecția V. Până nu-l încerci, nu-ți vine să crezi. Așa zice prezentarea oficială. Care mai adaugă și că are note de trandafir turcesc, piele (caldă), ambră, ylang-ylang, nucșoară, paciuli, vanilie și vetiver haitian. Teoria e minunată. Practica era să ne omoare pe toți. Și noi am rezistat și la Montale și la Mancera, ba chiar și la My Geisha.

Sâmbătă, am venit acasă de la un interviu cu un creator român de parfumuri. Nu mă dădusem cu nimic, că poate-mi vine ideea să testez ceva. Am testat doar pe blottere. Așadar, am zis să nu rămân neparfumată și am luat Opera.

S-a dovedit că am avut dreptate să nu mă grăbesc să încerc decantul de cum l-am primit. Am ajuns pe covorul roșu, dar fără diamante și extaz. L-am găsit în mașina de la curățătoria chimică unde e dus după fiecare eveniment. Și eu eram înfășurată în el, mai ceva ca un cadavru.

Un miros de șampanie fără alcool, cu detergent de covoare și fibre sintetice.

– Nuuu. Asta nu! Zi-mi că nu-i un parfum făcut de ăla pe care te-ai dus să-l intervievezi!

– Nu. Ăsta e un clasic. E Opera!

– Și pe mine mă certai când ascultam cu baba Taraf TV! S-a băgat în seamă și Ironman, care cred că are o listă cu motivele pentru care sunt o mamă rea.

– Ți-am zis de când ne-am cunoscut că eu nu ascult decât hardcore metal. M-a mai dus una la Operă și ne-am despărțit, mi-a spus pentru a 43-a oară și cel mare.

I-aș fi lăsat în plata Domnului și aș fi mers în bucătărie, dar mi-era teamă că mor singură. Așa că am stat pe lângă ei (oarecum) până se umplea cada, ca să dau jos oroarea.

Ăla mare a plecat să ducă gunoiul, apoi a ieșit pe balcon să dea un telefon. Ironman a început să sape prin sertare:

– Ce cauți, copile?

– Kippah! Că aici e nevoie de ceva serios, nu merge cu voodoo pentru relaxare…

Așadar, când am intrat în baie, unul vorbea cu un văr cu care nu se mai auzise de 8 ani, iar altul, cu o tichie verde pe cap, îngâna ce-și aducea și el aminte:

– Baruch atah adonai…

Cred însă că amândoi se gândeau cum să mă înfășoare în covorul roșu și să mă dea de-a dura pe scări, ca să scape de mine.