Istoria oboselii și Oud Vanille

Istoria oboselii e o carte scrisă de Georges Vigarello. Pe numele ei adevărat Histoire de la fatigue Du Moyen Age à nos jours a apărut în 2020 la Editions du Seuil. Nu cred că a fost tradusă în română, dar este disponibilă în limba engleză (A History of Fatigue: From the Middle Ages to the Present). Iar Oud Vanille este un parfum al casei Franck Olivier.

Istoria

Așa cum ne anunță încă din titlu, cartea face o trecere în revistă a conceptului „oboselii” și a evoluției sale la nivelul reprezentării, în imaginarul și în conștiința populară, în felul în care influențează structurile sociale și limbajul. O să vă ofer doar câteva repere, căci poate chiar vreți să citiți cartea.

În Evul Mediu oboseala era apanajul războinicilor, căci în acea epocă militarul era cel mai important. Ca urmare, ea este onorată și îndelung discutată. În secolul XV, când crește prestigiul activităților administrative, oamenii în robă au parte de o altfel de oboseală, aproape la fel de prestigioasă. Abia în secolul XIX se va vorbi despre oboseala muncitorilor, strâns legată de productivitate. Apar randamentul, economia; oboseala stârnește în loc de admirație îngrijorare. În vremurile noastre, oboseala e mai puțin vizibilă, căci nu se mai raportează strict la o stare fizică.

Strâns legată de aceste schimbări este și schimbarea imaginii corporale și a „fiziologiei” fenomenului. Dacă în Evul Mediu se vorbea despre umori și despre pierderea lor, în secolul XV responsabile sunt fibrele și nervii. Rezultatul nu este provocat de o pierdere de substanțe ci de un defect de stimulare. În epoca mecanizării, când muncitorii sunt văzuți ca niște mașini se vorbește despre combustie, despre lipsa focului și despre deșeuri care se acumulează în corp.

Acum, folosind un limbaj apropiat de cel al calculatoarelor, facem adesea referire la conectare și deconectare. Oboseala s-a mutat din planul fizic în cel psihic. Practic, am creat, din aproape în aproape, tipuri de oboseală care înainte nu existau. Așa susține autorul, dar trebuie să precizez că nu sunt de acord cu el. Nu le-am creat, doar am învățat să le recunoaștem. Oboseala este acum un proces intern, intim, greu de înțeles și chiar și mai greu de exprimat, în ciuda unui vocabular care s-a îmbogățit cu nenumărați termeni.

Parfumul

Cu Oud Vanille am făcut cunoștință într-o sticluță de decant, când am cumpărat un parfum pentru cineva.

Lansat în 2017, parfumul are în notele de vârf caramel, zmeură și portocală. La mijloc, tămâie, trandafir, paciuli, violetă și iasomie, iar la bază, note lemnoase, vanilie, condimente și mosc. Cel puțin asta zice Fragrantica. E un gurmand care ar putea avea un fabulos succes la public dacă n-ar fi atât de ieftin.

E dulce, e vanilat, are ceva profunzime, dar e destul de liniar. Și este o bombă care poate omorî orice pe o rază de 50 de metri chiar și după ce ai făcut duș. Mă rog, pe mine nu m-a omorât, dar m-a obosit îngrozitor.

L-am testat, mi-a plăcut oarecum, în sensul că nu m-a dat pe spate, ci doar că l-am considerat purtabil în anumite condiții și dispoziții. Un fel de By the Fireplace amestecat cu Zeta. Dar, după ce am făcut duș ca să plec la sală, n-a vrut să ne despărțim. Și a rămas agățat de mine încă un duș mai târziu. Așa ceva mai rar. Ăsta e motivul pentru care mi-am amintit de Istoria oboselii.

Oud Vanille e obositor ca o postare de 75 de poze „fericite” pe rețelele sociale. Ca romantismul fără măsură care te lasă cu facturile neplătite, căci, nu-i așa, dragostea ține loc de orice. Nope, dacă nu ai 14 ani și încă mai crezi asta, pregătește-te pentru realitate. E ca o masă cu 14 feluri la care primești doar dulciuri. Oricât ți-ar plăcea, până la urmă tot ți se apleacă. V-am zis că și imaginea oboselii s-a schimbat.

Concluzia

Pentru amatorii de parfumuri/bombe gurmande trebuie pus pe listă. La prețul pe care-l are merită să fie luat și pe neîncercate. Dacă parfumul nu vă surâde, puteți aloca același buget și pentru cartea pe care v-am recomandat-o. S-ar putea să fiți mai câștigați.