-
Gurmandul pentru carnivori
Azi am încercat un parfum gurmand. Cu condiția să fii carnivor. Poate să depună mărturie vițelul, mă scuzați, cățelul care se plimbă după mine prin curtea pensiunii. Parfumul Bois Sikar de la Ateliers des Ors este creația lui Marie Salamagne și a fost lansat în 2018. Deși Sikar mă duce cu gândul la orașul din Rajahstan, parfumul este descris ca o aromă de tutun, amestecată cu note lemnoase, arome de single malt din Islay, care este o insulă din Hebride, și frunză de cedru. Sau, cum spune site-ul oficial, o metaforă pentru noblețea unui club pentru bărbați, definită de note afumate. Povestea Ca să creez contextul, trebuie să precizez că…
-
Fathom V și graveyard shift
Fathom V de la BeauFort London a fost o surpriză sau, ca să folosesc o parte din nume în toate sensurile sale, I can’t fathom how I fell in love with a perfume named after a depth measurement unit (1 fathom = 1,8m). Garveyard shift Expresia indică ceea ce noi am numi schimbul trei, adică perioada cuprinsă între miezul nopții și ora 8 dimineața. Pare să fi apărut prima dată în SUA, în jur de 1800. În 1897 o găsim în The Salt Lake Tribune, într-un articol despre organizarea poliției. Foarte mulți o atribuie epocii victoriene, și celebrilor clopoței legați de degetele morților, pentru cazul în care nu erau chiar…
-
Nihilism și tabu
Azi am ales două subiecte contondente: nihilismul și tabu-ul. De fapt, m-am dat cu două parfumuri: Tkliwi Nihiliści No 1 și Dana Tabu. Pe primul l-am ales pentru că am primit de curând un decant și n-am apucat să-l încerc, pe cel de-al doilea, pentru că niște oameni în gusturile cărora am încredere îl tot laudă. Asta deși prima experiență a fost nasoală. Dar așa e cu tabuurile, trebuie să le depășești sau să le încalci… Oare cum e corect? Nihilism Tkliwi Nihiliści No 1 este cel de-al doilea parfum polonez care mă impresionează. Despre primul puteți citi aici. Nu neapărat pentru că ar aduce ceva nou în parfumerie. În…
-
Yin-yang și două parfumuri
Yin-yang reprezintă un concept al filosofiei chineze care descrie forțe opuse dar interconectate. Sunt sigură că aproape toată lumea măcar a auzit de el. Ca să-mi servească descrierii eu îl voi reduce la feminin-masculin. Yin și Royal Bain de Caron Yin reprezintă apa, întunericul, femininul. Iar primul parfum pe care l-am testat azi e cât se poate de feminin. În mintea mea. Creat în 1923, Royal Bain de Caron, sau Bain de Champagne, cum mai este el numit, îl are în spate pe Ernest Daltroff, fondatorul casei. Notele de vârf ale parfumului includ liliac și trandafir, la mijloc are opoponax, benzoină și tămâie, iar la bază găsim vanilie, ambră, santal,…
-
Etui Noir, Amon Amarth și clișee
În dimineața asta m-am trezit cu o miniatură Etui Noir la capul patului. Nici nu știți cât m-am bucurat. Fusesem anunțată că o să primesc un Miller Harris, dar nu știam ce anume. Parfumul M-am dat cu el înainte de cafea și am decis că-mi place. Lansată în 2016, creația lui Mathieu Nardin are ca note de vârf elemi, tangerine (care nu e același lucru cu mandarina, pentru că e un hibrid cu pomelo) și bergamotă. La mijloc găsim tămâie, iris, styrax și cashmeran, iar la bază note de piele, mesteacăn, labdanum, vetiver, ambră și paciuli. Cel Mare a strâmbat din nas și m-a informat că dacă știa că e…














