• Miresme și miasme

    Vers le Sud. Cum să-ți strici ziua în doi pași

    Am ales Vers le Sud de la Jacques Fath cu gândul la vacanța care e încă departe. Deh, așa e, când ești ultimul venit în echipă și toți și-au programat concediul încă din februarie, iei ce mai rămâne. Pasul unu Vers le Sud a fost creat în 2015 de către Cécile Zarokian. În vârful piramidei olfactive găsim lămâie argentiniană, note verzi și lavandă. La mijloc are note marine, frunză de smochin, violetă și note florale. Iar la bază mușchi, note lemnoase și mosc. M-am dat cu el, ca să mă simt la malul mării, înconjurată de aroma lămâilor și a lavandei. Apropo, îmi spune și mie cineva care-i diferența dintre…

  • Miresme și miasme

    Green water – sirop de tuse și cauciucuri

    Azi a fost cu Green Water de la Jacques Fath. Pentru că știam că n-o să am apă în prima parte a dimineții, m-am dat cu el abia pe la 11, când am fost sigură că, în caz de urgență, mă pot salva cu un duș. Varianta pe care am avut-o, că deja a făcut pași către altcineva, este cea din 2015, creată de Cecile Zarokian. Are bergamotă, neroli, clementină, portocală, mentă, busuioc, tarhon, cuișoare, chimion, mușchi, vetiver, mosc și ambergris. În materie de proiecție și persistență e ceea ce persoana care mi-a oferit-o numea „apă de castraveți”. Pe piele a rezistat cam o oră. Nici nu se uscase bine…

  • Fără categorie,  Miresme și miasme

    Krakow și efectele secundare

    La una dintre întâlnirile cu parfumuri și măsline pane, un prieten l-a dat pe Cel Mare cu Krakow. Și am căzut cu toții de acord că miroase genial. N-am știut însă că are efecte secundare, care-i vor afecta până și pe vecini. Krakow Jakub Pietrynka, creatorul lui, și-a propus să îmbutelieze mirosul orașului Cracovia. A ales câteva elemente reprezentative și le-a combinat. Aș îndrăzni să zic că a făcut-o cu mare măiestrie. Nu pentru că așa ar mirosi orașul, n-am fost acolo, așa că nu știu, ci pentru că toate notele se leagă perfect. În opinia parfumierului, Cracovia miroase a frunzele iederei care se cațără pe zidurile castelului Wawel, a…

  • Miresme și miasme

    Etruscan Water cere apă

    Azi, m-am trezit în sfârșit cu o senzație de normalitate, după niște săptămâni care numai normale n-au fost. Plină de elan creator, am pus mâna pe Francesca Bianchi Etruscan Water, gata să-mi reiau obiceiurile mai vechi. Cafea, parfum și muncă. Parfumul Etruscan Water a fost lansat în 2019. Siteul oficial listează note de bergamotă, mandarine verzi, grapefruit, petit-grain, busuioc, imortele, iasomie, rădăcină de iris, mosc, ambergris, labdanum, vetiver și mușchi. Sursele de inspirație sunt plajele din sudul Toscanei, zonă în care trăiau etruscii, drumul prin pădure pentru a ajunge la ele, dar și trecerea de la adolescență la vârsta adultă, un fel de a te scufunda în ape necunoscute: sex,…

  • Miresme și miasme

    Basilica, un studiu parfumistico-arhitectonic

    Basilica de la Milano Fragranze este unul dintre parfumurile pe care le-am încercat de ceva vreme, dar despre care n-am avut zvâc să scriu. Unde s-a dus zvâcul și de ce, cu altă ocazie. Așadar, azi am mai testat o dată parfumul, cât să mă asigur că memoria mea funcționează. Parfumul Lansată în 2021, creația lui Violaine Collas este un parfum menit să ne ducă cu gândul la o biserică goală, în care ard lumânări, în timp ce cântecele corului reverberează în pereții de piatră. Miros de tămâie, lumină ce-ți merge direct la inimă și, peste toate, o adiere proaspătă, de ierburi aromatice. Asta zice descrierea oficială. Notele listate sunt:…

  • Miresme și miasme

    F Fabulous sau WTF

    Fucking Fabulous este un parfum din linia Private Blend, de la Tom Ford. La așa nume, am avut așteptări pe măsură. Și le-am avut degeaba. Dar să nu pun carul înainte boilor, că, oricum, iar o să vă povestesc mai mult despre altceva decât despre parfum. Parfumul și altceva-ul Lansat în 2017, parfumul listează în deschidere note de salvie și lavandă, urmate de note de piele, migdale amare, vanilie și rădăcină de iris. La baza piramidei găsim boabe de tonka, cashmeran, lemn și ambră. Pe mine, notele de deschidere nu s-au simțit. FF m-a dus direct la migdale, vanilie și rădăcină de iris. Cashmeranul și ambra sunt și ele pe…

  • Miresme și miasme

    Spellbound

    După o zi lungă și obositoare, l-am recuperat pe Ironman și, odată cu el, și niște miniaturi pe care zâna de soră-mea mi le-a lăsat la mama, pe post de cadou. M-am repezit la un Fendi, noua mea marotă, și am decis că îl păstrez de decor. Ori e „stricat”, ori e… „stricat”. A doua încercare însă a fost cu totul altceva. Nici măcar nu știam ce e. Mie îmi plăcuse sticluța. Am desfăcut-o și m-am dat cu puțin parfum. Și, vavoum. Aveam din nou șapte ani cu energia de atunci și cu nervii că trebuia să-i dau învățătoarei garoafele alea roșii care miroseau atât de mișto. Da, pe vremea…

  • Miresme și miasme

    Tigrul bengalez de pe carpetă

    Până să-mi pice în mână Tigrul bengalez aka Tigre du Bengale, nu auzisem de Malbrum. Pe numele lui real Kristian, acest norvegian declară că pasiunea lui pentru parfumuri a început pe la 8 ani, dar că s-a dezvoltat cu adevărat după un stagiu la Carlsberg, unde, pe lângă bere și sucuri, a învățat să facă apă cu aromă naturală de afine. Ok. Dacă zice el. Parfumul Descrierea oficială e scurtă și spune cam așa: „tigrul bengalez își folosește ghearele ca să jupoaie coaja copacilor, apoi urinează pe resturile de lemn, pentru a crea un monument cu care să-și marcheze teritoriul.” Tigrul norvegian, pardon, bengalez, listează note sintetice de toscanol, safranal,…

  • Miresme și miasme

    De ce ai vrea să miroși așa?

    – De ce ai vrea să miroși așa? M-a întrebat azi una dintre noile mele colege. Și, în afară de: – Pentru că îmi place, n-am știut ce să-i răspund. Contextul A fost prima mea zi la birou cu toată echipa, așa că am decis să nu-i omor și m-am dat doar cu un puf de Ganymede. Nu s-a plâns nimeni. Nu l-a remarcat nimeni. Sau nu mi-au zis, căci majoritatea are jumătate din vârsta mea și nu se face să superi babele care au mai mulți ani decât mama din dotare. Cu colega de birou și de training am stat însă mai mult de vorbă despre ce ne pasionează.…

  • Miresme și miasme

    White Whale – povestea unui vis

    Să vă spun povestea mea despre White Whale e un sacrilegiu, dacă mă gândesc cât de frumos a spus-o parfumierul. Dar o s-o fac oricum, că nu mă pot abține. Parfumul White Whale face parte din colecția Act of Dreams a casei Masque Milano. Descrierea întregului proces de creație o găsiți atât pe Fragrantica cât și pe siteul oficial al casei (adică aici) Ca să fac un rezumat, parfumul este construit în jurul acordului de ambergris. Se deschide cu note lemnoase aspre, menite să sugereze vasul pornit în călătorie pe mare. Apoi, apar notele marine, reci datorită piperului. Vasul e și el acolo, sugerat de niște odgoane în care s-a…